https://drive.google.com/file/d/1buViehXZRBwn2SBn7Dva4UYl8fr1wcEo/view?usp=sharing
ŞCOALA GIMNAZIALĂ LOAMNEŞ
marți, 23 noiembrie 2021
joi, 22 februarie 2018
ŞCOALA GIMNAZIALĂ LOAMNEŞ
Motto ”Menirea
firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte
în inima
copilului, trebuinţa de a învăţa toată viaţa.”
( Ioan Slavici )
Şcoala Gimnazială Loamneş se află apropierea intersecţiei drumurilor ce leagă localităţile Mândra, Alămor şi Loamneş, pe Drumul judeţean 106B la 25 km de municipiul Sibiu şi la 6 km distanţă de oraşul Ocna Sibiului, fiind aşezată în imediata apropiere a clădirii Primăriei comunei.
Are în faţă un parc mic, cu gard viu, cu peluze cu iarbă şi un loc de joacă pentru copii cu leagăne şi tobogane. Clădirea şcolii este construită din cărămidă, având parter şi etaj.
Are în faţă un parc mic, cu gard viu, cu peluze cu iarbă şi un loc de joacă pentru copii cu leagăne şi tobogane. Clădirea şcolii este construită din cărămidă, având parter şi etaj.
Primele informaţii documentare atestă
faptul că imediat după revoluţia de la 1848-1849, funcţiona în Loamneş, o
şcoală confesională pe lângă biserica greco-orientală. Clădirea era
necorespunzătoare iar baza materială aproape inexistentă.
În anii 1899 – 1900, documentele şcolare
erau redactate în limba română, iar numărul elevilor era de 11, din care 4
fete. Din anul şcolar 1908 – 1909 limba oficială devenise limba maghiară. În anul şcolar 1917 – 1918, la un an
înainte de Marea Unire, documentele şcolare erau redactate în în limba română
şi maghiară. În perioada interbelică, în anul 1927, şcoala apare înregistrată
cu denumirea de “ Şcoala Primară de Stat “, cu 6 clase obligatorii. În perioada
1948 – 1959, şcoala funcţiona cu clasele I-IV.
Anul 1964 este un an de referinţă în
istoricul şcolii, deoarece se dă în folosinţă
actuala clădire a şcolii, cu parter şi etaj, 8 săli de clasă, laborator,
sală de sport, birouri. Tot atunci se generaliza învăţământul obligatoriu de 8
ani, efectivul de elevi ajungând la 160, iar cel al cadrelor didactice la 13.
Noua şcoală a fost dotată cu mobilier nou şi aparatură pentru laborator,
încălzirea făcându-se cu combustibil solid, adică lemne şi cărbuni.
Învăţământul obligatoriu de 10 ani s-a generalizat în 1984, în şcoală
funcţionând din acel an şi clasele IX – X cu profil agricol.
După transferul ciclului gimnazial de
la şcoala din Haşag la şcoala Loamneş, în anul 1977, efectivul de elevi a
cunoscut o creştere simţitoare, ajungându-se în 1987 la 219 elevi şi 20 de cadre didactice.
Din 1990 se revine la învăţământul
obligatoriu de 8 ani, se reînfiinţează ciclul gimnazial din Haşag, efectivul de
elevi reducându-se la o medie de 120 elevi. Este de precizat faptul că
populaţia de vârstă şcolară s-a diminuat mult după revoluţia din 1989, datorită
emigrării în Germania a etnicilor
germani din satul Haşag.
Din 1994 s-a trecut la încălzirea cu
gaz.
Până în anul şcolar 2004 - 2005,
Şcoala din Loamneş a fost şcoală coordonatoare având în subordine pe linie
administrativă şcolile cu clasele I-VIII din Alămor şi Armeni şi şcoala cu
clasele I-IV din satul Haşag. În urma hotărârii Consiliului Local, începând din
2005, s-au înfiinţat pe raza comunei două unităţi şcolare disctincte: Loamneş,
(având ca structură şcoala din Haşag) şi Alămor (având ca structură şcoala din
Armeni), fiecare din aceste unităţi având personalitate juridică.
În prezent, şcoala din Loamneş dispune
de 8 săli de clasă (în una dintre acestea funcţionează grădiniţa), un cabinet
AEL,o bibliotecă, o sală de sport, sala profesorală, direcţiunea,
secretariatul, o magazie şi un grup sanitar. Sălile de clasă sunt dotate cu
mobilier nou, ergonomic şi geamuri termopan. Şcoala dispune şi de un Centru de
Documentare şi Informare modern, la standarde europene. La finele anului 2008 a
fost finalizată încălzirea centrală iar in anul 2012 a fost construit un teren
de sport.
Începând cu 1.09.2010, Şcoala cu
clasele I-VIII, Loamneş, unitate cu personalitate juridică, va funcţiona cu
structurile: Şcoala cu cls.I-VIII, Alămor, Şcoala cu cls.I-IV, Armeni, Şcoala
cu cls.I-IV, Haşag. Denumirile actuale ale acestor instituţii sunt: Şcoala
Gimnazială Loamneş (PJ), Şcoala Gimnazială Alămor, Şcoala Primară Armeni, Şcoala
Primară Haşag.
duminică, 24 martie 2013
Bun venit pe blogul Şcolii Gimnaziale Loamneş!
" Tot ceea ce n-avem de la nastere si de care avem nevoie
cand suntem mari, ne este dat prin educatie. Aceasta educatie ne vine de
la natura, de la oameni sau de la lucruri."
Jean Jacques Rousseau
Jean Jacques Rousseau
Abonați-vă la:
Postări (Atom)